zaharurile
Posted in Despre Ganoderma on 05/15/2009 03:31 pm by rekcah89Zahărul
Zahărul este un fel de carbohidrat, cel mai des folosit fiinc zaharoza, un solid alb cristalin. Este folosit ca aliment pentru a îndulci sau da gust Ia băuturi şi mâncare. Alte feluri de zahăr, ca şi glucoza este folosit ca o rezervă pentru energie potenţială utilizată în celule biologice.
Zahărul face parte din categoria polizaharidelor, obţinut din sfecla de zahăr în ţările cu climă temperată, şi din trestia de zahăr în ţările cu climă caldă (tropicală, subtropicală şi ecuatorială).
Zaharurile rapide
Zaharurile simple, numite şi monozaharide, nu au decât o singură moleculă elementară în compoziţie. Dintre ele vă putem enumera:
- Glucoza – puţin răspândită în stare liberă în alimente, dar care intră în compoziţia a numeroase zaharuri;
- Fructoza – prezentă în miere şi fructe, care participă de asemenea în compoziţia zaharozei, deşi are aceeaşi formulă chimică este diferită faţă de glucoza prin modul de legare a atomilor;
- Galactoza – intră în compoziţia lactozei – zahărul laptelui – îr asociaţie cu glucoza;
- Maltoza – prezentă în cereale.
Aceste zaharuri sunt deseori asociate între ele pentru a forma glucidele. Zaharurile compuse cele mai des întâlnite sunt:
-Zaharoza – care este zahărul obişnuit, compusa din două molecule: unul de glucoza şi altul de fructoză. Zahărul cel mai răspândit în natură, îl întâlnim în fructe şi legume şi poate fi obţinut de la sfecla roşie Ia trestie de zahăr.
- Lactoza – zahăr prezent în lapte şi produsele lactate. Puterea acestor zaharuri diferite este variabilă. Se consideră că cel al zaharoze’ este de 100 -fiind vorba de zahărul obişnuit ce este punct de referinţă, cei al fructozei atinge 170, dar cel al glucozei se reduce Ia 50.
Zaharurile lente
Există şi zaharuri numite polizaharide, compuse din mai mult de 10 molecule glucidice elementare, numărul moleculelor atingând chiar şi ordinul miilor. Principalele polizaharide sunt:
- Amidonul – îl întâlnim în alimentele de origine vegetală, mai ales cereale, legume uscate, tuberculi – de exemplul, cartofii – şi anumite fructe, precum bananele şi castanele.
- Glycogen – de origine animală, dar prea puţin răspândit. Chiar dacă aportul lor de energie în organism este aproape nul, el poate fi fabricat de către corpul nostru şi înmagazinat în ficat şi muşchi. O parte din rezervele noastre energetice se află sub formă de glycogen.
- Celuloza – este prezentă în vegetale şi constituie structura fibrelor vegetale care facilitează tranzitul intestinal, dar nu este asimilată de către organism.
Aceste ultime zaharuri, mai complexe, sunt numite şi zaharuri lente, căci ele sunt absorbite progresiv de intestine. Ele trebuie să se descompună în molecule glucidice elementare: glucoza, fructoză şi galactoză. fvlonozaharidele, numite zaharuri cu absorbţie rapidă, sunt foarte uşor absorbite de către intestine.
Dar acestea au un singur inconvenient: stimulează prea brusc mecanismele de reglare a glicemiei, adică secretarea insulinei în cursul meselor, şi nu potoleşte foamea pentru timp îndelungat.
O masă echilibrată trebuie să conţină cele două tipuri de zaharuri, şi lente şi rapide. Din nefericire, tendinţa actuală este de a substitui zaharurile tente cu cele rapide, prin reducerea consumului de legume uscate şi înlocuirea lor cu fructe şi ciocolată.
Trebuie să ştiţi că absorbţia fructozei este la fel de rapidă ca cea a zaharurilor simple, dar că este folosită diferit. O jumătate din cantitate este folosită imediat, iar cealaltă jumătate stocată ca rezervă, sub formă de glicogen.
Consumarea de fructoză nu declanşează secretarea de insulina, aşa cum se întâmplă în cazul zaharurilor rapide şi care ar putea afecta anumite persoane ce suferă de diabet.
Polizaharidele
O mare atenţie seacordă plantelor care sunt bogate în polizaharide, în structura cărora intră fructoză, imanoza, arabinoza şi xiloza. Aceasta este legat de faptul că omenirea începe să înţeleagă dauna cauzată de abordarea unilaterală a problemei alimentaţiei umane, adică ideea că glucoza este sursa vitală de energie pentru om se devalorizează.
Substanţa compusă din carbon, hidrogen şi oxigen, de origine esenţialmente vegetală. împreună cu proteinele şi lipidele, glucidele, altădată numite hidraţi de carbon, constituie cele trei principale macronutriente din alimentaţie. Nevoile sunt de aproximativ 5 grame per kilocorp pe zi şi trebuie să reprezinte 50-55% din raţia calorică zilnică. Glucidele reprezintă o sursă energetică rapid mobilizabilă şi aduc4 kilocalorii pe gram. După lungimea şi complexitatea molecule: lor, ele se clasifică în două categorii.
- Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide pentru că sunt rapid absorbite de către mucoasa digestivă, au un gust dulce Ele se găsesc mai ales în fructe, dulceţuri, bomboane, prăjituri etc.
- Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele nu au, în general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile sunt, în principal, reprezentate de către amidon, constituent principal al feculentelor, rădăcinilor şi tuberculilor, şi de către glicogen prezent mai ales în ficatul animale’or Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte a fibrele vegetale alimentare (celuloza).
Este recomandabil, pentru a avea o alimentaţie echilibrată, să se aducă organismului o raţie de 50-60% glucide compuse o treime din glucide simple şi două treimi glucide complexe. Principala tulburare a metabolismului glucidelor este diabetul.
Polizaharidele au o abilitate crescută de a conduce informaţia biologică, datorită potenţialului lor crescut de variabilitate structurală. Astfel, se creează o flexibilitate pentru mecanismele reglatorii precise ale variatelor interacţiuni celulare, la organismele superioare.
Aceşti compuşi acţionează ca imunomodulatori sau modificat ai răspunsului biologic (BRM). Nu au efecte negative şi nu creea nici un fel de stres asupra organismului, ajutându-l să se adapteze mediu şi stres-ul fiziologic, şi prezintă o acţiune non-specifică asup organismului, intervenind pozitiv în toate sistemele important»
Polizaharidele potenţează răspunsurile imunitare nespecifice şi specifice, activând majoritatea tipurilor de celule imunitare, de importanţă vitală pentru menţinerea homeostaziei. Răspunsurile cheie imunitare nespecifice stimulate de f3=glucanii sau de complexele polizaharid- proteice din ciuperci, includ celulele T şi mesagerii chimici. Mai mult, polizaharidele şi complexele polizaharid-proteice au rol în stimularea limfocitelor care controlează producerea de anticorpi (celulele B) şi a citotoxicităţii mediată celular (celulele T).
Polizaharidele prezintă şi activităţi antitumorale. Deşi nu este pe deplinelucidat mecanismul princareîşiexercităacţiuneaantitumorală, ele par să medieze această activitate prin activarea sau augmentarea sistemului imunitargazdă (pe calea stimulării macrofagelorcitotoxice, celulelor T şi a citotoxicităţii mediată de anticorpi a celulelor canceroase vizate), mai mult decât citotoxicitatea directă. Astfel, ambele răspunsuri imunitare, activarea celulelor! şi citotoxicitatea indusă de anticorpi, au rol în eliminarea celulelor tumorale. Datele experimentale recente sugerează că o serie de polizaharide pot prezenta proprietăţi citotoxice. Astfel, pot induce moartea celulară programată (apoptoza) în liniile celulare canceroase.
Aceste clase de compuşi nu funcţionează ca medicamente miraculoase dar pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii şi pot creşte rata supravieţuirii în cazul unor anumite tipuri de cancere, în special când sunt fo!os;te ca adjuvanţi în formele convenţionale de tratament. Ratele crescute de supravieţuire oferite de aceşti compuşi par foarte de promiţătoare şi acest lucru îi poate determina pe imunologii şi oncologii occidentali să studieze cu mai multă atenţie aceşti compuşi şi efectele lor asupra organismului uman.
Trebuie notat faptul că s-a dovedit siguranţa acestor compuşi la administrarea lor pe o perioadă de timp îndelungată. Mai mult, aceşti compuşi par să reducă efectele adverse ale radio şi chemoterapiei, în special Ia nivelul sistemului imunitar.
ganoderma
